Sărbători Fericite


© Centrul Cultural German Sibiu

Dragi colegi, dragi prieteni,

Și anul 2017 a fost în plan cultural unul bogat în evenimente. Am avut ocazia să cunoaștem viața și opera tinerei poete Selma Meerbaum-Eisinger în cadrul expoziției Tu, știi tu, cum țipă un corb?, am fost martori a unor tentative de evadare din viața reală și de descoperire a unei existențe noi prin vizionarea scurtmetrajelor de animație din cadrul proiecției LONGING, ne-am lăsat fermecați de tonurile de jazz pline de energie ale formației Alexandra Lehmler Quartett, de stilul muzical melodios și intens al membrilor formației PARAGON și am participat la lecturi captivante și interactive în compania îndrăgitului autor de romane polițiste Ralf Kramp.

Vizitatorii noștri mici au avut posibilitatea de a-și crea propriul lor supererou în cadrul unui workshop de desen creativ și educativ și de a face cunoștiință cu unul dintre scriitorii lor preferați, Charlotte Habersack. Participând la după-amiezele de jocuri și la întâlnirile din cadrul programului creativ, copiii și-au putut dezvolta abilitățile creative și au putut exersa într-un mediu distractiv limba germană, iar în cadrul programului O carte, o poveste au descoperit o lume plină de aventuri și personaje încântătoare.

În calitate de partener acreditat Goethe-Institut, Centrul Cultural German Sibiu a organizat şi în acest an cursuri standard și cursuri speciale de limba germană pentru toate nivelurile, la care au participat numeroase persoane.

Dorim să vă mulţumim tuturor pentru sprijinul acordat şi pentru interesul manifestat faţă de evenimentele noastre. Vă aşteptăm şi anul viitor cu drag la toate activităţile noastre şi vă dorim Sărbători Fericite şi un An Nou 2018 cu multă sănătate şi bucurii.

În perioada 23 decembrie 2017 – 7 ianuarie 2018 Centrul Cultural German Sibiu este închis.

Înscrierile pentru cursurile de limba germană pentru adulți, tineri și copii din modulul de iarnă se vor desfășura în perioada 9 - 19 ianuarie 2018.

Cu deosebită consideraţie,
Echipa Centrului Cultural German Sibiu


 
 
Centru de Examinare al Goethe-Institut

Informaţii actuale

Și tu știi să desenezi!
05.23.18
[mai multe]
Hans-Jürgen Feldhaus citește din Echt abgefahren!
05.10.18
[mai multe]
Centrul Cultural German Sibiu este inchis in perioada 28 aprilie - 1 mai 2018
04.27.18
[mai multe]

Arhiva


Link-uri utile

 
Informaţii actuale
Program pentru copii
Date importante
Informaţii actuale
Cursuri de limba germană pentru adulţi
DIDAK-DEUTSCH
Examene Goethe-Institut
Prezentarea nivelurilor
Înscriere la cursuri
Regulament
Date importante
Preţuri
Germana pentru tineri
Cursuri de limba germană pentru copii
Proiectele cursanţilor
2018 Informaţii actuale
2018 Cartea săptămânii
2018 Regulamentul bibliotecii
2018 O carte, o poveste